În cursul lunii iunie, EVOLOR, unul dintre cei mai mari jucători din industria de producție de vopsele și lacuri, a finalizat instalarea liniei automate formată din robot paletizor și mașină de înfoliat paleți cu film elastic în noua secție de producție de tencuieli decorative din Râmnicu Vâlcea.
Echipamentul instalat, care se află în etapa de integrare în fluxul tehnologic al fabricii, are o valoare de 600.000 euro și este parte din planul de investiții de 3 milioane de euro în operaționalizarea fabricii de vopsele achiziționată anul trecut în zona industrială Oltchim. Prin instalarea acestui echipament, capacitatea de producție a fabricii va crește cu 20%.
Facilitatea de producție din zona industrială Oltchim care a fost achiziționată în a doua parte a anului 2023 face parte din strategia de dezvoltare a EVOLOR. Prin această extindere, compania și-a consolidat prezența în regiune, devenind un actor cheie în revitalizarea industriei din zonă.