BICO Industries, cel mai mare producător de plasă din fibră de sticlă din Europa Centrală și de Est și al patrulea cel mai mare producător în Europa, a participat în luna aprilie la BAU Munchen, cel mai mare târg internațional destinat soluțiilor de construcții și arhitectură. Pași înainte în dezvoltarea portofoliului de clienți și parteneri, promovarea produselor BICO pe piața internațională a specialiștilor, întalniri consistente și participanți din peste 40 de țări care au vizitat standul BICO – acestea sunt principalele rezultate ale participării din acest an la târgul BAU.
Prezența BICO la Munchen reconfirmă ambițiile de extindere comercială la nivel european ale companiei.
Investițiile BICO Industries sunt concentrate atât pe plan european, cât și pe plan local. În anul 2022, cumulat, 3 milioane de euro au fost investite în fabrica din Vaslui, dar și în cea din Vulcănești, Republica Moldova, iar la final de an s-a ajuns la o cifră de afaceri de 157,4 milioane de lei.
Holdingul ROCA Industry deține 70% din acțiunile BICO Industries din toamna anului 2021, restul acțiunilor fiind în continuare în posesia fondatorului companiei, Mihai Bîrliba.