Luna aceasta, producătorul de vopsele și lacuri SARCOM din portofoliul ROCA Industry marchează un prag major în strategia de extindere accelerată, cu un prim export în Republica Moldova, o piață în plină dezvoltare. În același timp, SARCOM continuă strategia de extindere în comerțul traditional, produsele companiei fiind deja prezente în peste jumătate din județele tării. Din această lună, produsele SARCOM sunt prezente și în rețeaua BRICO DEPOT, alături de alte rețele puternice naționale precum Dedeman sau Leroy Merlin, unde acestea sunt bine reprezentate.
Republica Moldova este o piață aflată în plină dezvoltare, în care sunt reprezentați mulți producători de top din Ucraina. Planurile actuale de reconstrucție ale țării aflate la Nord de România vor reprezenta o oportunitate de piață favorabilă pentru SARCOM, având în vedere investițiile ucrainiene care vor fi direcționate în special în țara de origine, în perioada următoare.
Extinderea companiei la nivel național, în segmentul de retail tradițional, continuă în același ritm accelerat. Eforturile de negociere privind lansarea în marile magazine de specialitate au început încă de anul trecut, iar în acest momento produsele SARCOM se regăsesc pe rafturile celor mai mari magazine de tip Do It Yourself precum DEDEMAN, LEROY MERLIN și, de curând și BRICO DEPOT.
SARCOM face parte din holdingul ROCA Industry din octombrie 2021.